CCR: Legea prin care permisul de vânătoare poate fi obţinut după şase luni de stagiatură, neconstituțională

CCR: Legea prin care permisul de vânătoare poate fi obţinut după şase luni de stagiatură, neconstituțională
Sursa FOTO: Mediafax
Publicat: 09/12/2020, 16:30
Actualizat: 09/12/2020, 17:01

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că Legea care prevede reducerea duratei stagiului pentru dobândirea permisului permanent de vânătoare şi introducerea unui nou mijloc de practicare a vânătorii, anume cu păsări de pradă, este neconstituţională.

„În şedinţa din 9 decembrie 2020, Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării, a pronunţat, cu unanimitate de voturi, următoarele decizii de admitere – A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006” transmite CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire modificările aduse Legii vânătorii, respectiv reducerea duratei stagiului pentru dobândirea permisului permanent de vânătoare şi introducerea unui nou mijloc de practicare a vânătorii, anume cu păsări de pradă.

„La data de 8 octombrie 2020, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, modifică art. 28 lit. b) din Legea nr. 407/2006, în sensul reducerii termenului de stagiatură de la un an la 6 luni, pentru solicitantul care intenţionează să dobândească permis de vânătoare permanent, sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care gestionează cel puţin un fond cinegetic şi completează alin. (1) al art. 33 al aceluiaşi act normativ introducând un nou mijloc de practicare a vânătorii, şi anume cu păsări de pradă”, arăta Preşedinţia.

Iohannis acuză că, prin modul în care a fost adoptată însă, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine Constituţiei.

„În data de 10 iunie 2020, Senatul, în calitate de primă Cameră competentă, a respins propunerea legislativă care, potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, viza procedura de obţinere a despăgubirilor, în cazul prejudiciilor produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, precum şi modalitatea folosirii pe timp de noapte a mijloacelor de vizualizare moderne pentru vânarea speciilor mistreţ, şacal şi vulpe.

Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a eliminat toate dispoziţiile introduse de iniţiatori. Mai mult, a operat modificări ce se îndepărtează de la obiectul avut în vedere de aceştia, modificând durata stagiului pentru dobândirea permisului permanent de vânătoare şi introducând un nou mijloc de practicare a vânătorii, şi anume cu păsări de pradă. Astfel, analizând parcursul legislativ al legii criticate şi comparând formele acesteia din momentul iniţierii şi de la momentul adoptării, apreciem că legea dedusă controlului este semnificativ modificată de către Camera decizională faţă de forma iniţiatorului şi a primei Camere sesizate”, se arată în sesizarea adresată CCR.

Iohannis menţionează că textele noi adoptate de Camera Deputaţilor nu au făcut obiectul iniţiativei legislative, iar prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să le analizeze, să le dezbată şi să hotărască asupra lor.

„Apreciem că, în cazul de faţă, Camera Deputaţilor a realizat modificări şi completări de concepţie a reglementării, ce sunt de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului. Astfel, constatăm că în Camera decizională s-au produs modificări şi completări de esenţă faţă de forma iniţiatorului şi, implicit, de forma primei Camere sesizate.

Articolul unic, punctul 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, completează art. 33 alin. (1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în sensul introducerii unei noi modalităţi de practicare a vânătorii, şi anume cu păsări de pradă.

„Menţionăm că în cuprinsul Legii pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, la art. 42 alin. (1) lit. q) se prevede că practicarea vânătorii cu păsări de pradă constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispoziţiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată. În cazul de faţă, legiuitorul nu a respectat dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 24/2000, cu privire la contradictorialitatea dispoziţiilor, deoarece, potrivit reglementării nou introduse, practicarea vânătorii cu păsări de pradă este autorizată, însă, conform dispoziţiilor în vigoare, practicarea vânătorii cu păsări de pradă constituie infracţiune de braconaj. Astfel, în cazul intrării în vigoare a legii deduse controlului de constituţionalitate, în acelaşi act normativ se vor afla două dispoziţii contradictorii, aspect ce conduce la imposibilitatea aplicării legii, cu privire la modalitatea de practicare a vânătorii cu păsări de pradă”, adaugă şeful statului.

Preşedintele Iohannis critică lipsa definiţiei sintagmei „păsări de pradă”, precum şi a modalităţii de desfăşurare a vânătorii cu păsări de pradă, apreciază că norma nou introdusă are un conţinut neclar.

„Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 este neconstituţională, în ansamblu”, conchide Klaus Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce au descoperit medicii legiști pe trupul copilei ucise la Botoșani. La ce a fost...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Aceste mașini vor fi interzise de pe șosele. UE vrea să le elimine
Inna, fanul luxului pe patru roti. Cum a ajuns artista pe lista neagră de la...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Shuntaro Hida, ochii care au văzut bomba atomică lovind Hiroshima. Ziua în care Soarele a...
×